19 localităţi din Harghita sunt nealimentate parţial cu energie electrică vineri dimineaţă, din cauza defecţiunilor provocate de vremea nefavorabilă de noaptea trecută, când în mai multe zone ale judeţului a plouat torenţial şi fost furtună.

Potrivit informaţiilor furnizate de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Harghita, 6.518 consumatori din cele 19 localităţi nu au energie electrică, iar un număr de 77 de posturi de transformare au fost avariate, anunță Inspectoratul pentru Situații de Urgență.

Şapte echipe de la Electrica se află pe teren pentru a remedia defecţiunile, notează Agerpres.