Ministerul Economiei anunță că va modifica condițiile de accesare pentru măsura 1 din cadrul schemei de ajutor pentru firmele afectate de pandemie.

Este vorba de cei 2.000 de euro, bani nerambursabili.

Va fi suplimentat și bugetul pentru măsura 2, cea pentru capitalul de lucru. Proiectul se află pe ordinea de zi a Ședinței de Guvern.

Potrivit modificărilor care vor fi făcute la vechea Ordonanță de urgență, microîntreprinderile care s-au înființat anul trecut pot beneficia de granturile din măsura unu, chiar dacă au avut o cifră de afaceri sub 5.000 de euro. Câți bani vor primi? Numărul de luni de activitate din 2019 inmulțit cu 415 euro.

Ar urma să fie suplimentat fondul pentru măsura doi, granturile pentru capital de lucru cuprinse între 2.000 și 150.000 de euro, bani acordați în funcție de cifra de afaceri. Ar fi vorba de încă aproape 600 de milioane de euro pentru aceste granturi.

Modificările sunt curprinse într-o Ordonanță de urgență care va fi discutată joi de Guvern.


EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.
  • Mihai Bucureșteanu