Premierul Viorica Dăncilă a anunțat, marți, în debutul ședinței de Guvern, că marți va fi adoptat, prin ordonanță de urgență, Codul Administrativ.

În urmă cu câteva ore, Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie ceruse guvernului să nu adopte Codul Administrativ prin ordonanţă de urgenţă.

Nu am fost consultaţi – spune Bogdan ŞCHIOP, secretarul general al federaţiei.

În opinia sa, Documentul – care are peste 300 de pagini – ar transforma administraţiile locale în nişte feude ale ordonatorilor de credit.

Codul Administrativ, considerat a fi un instrument prin care aleșii locali vor fi fidelizaţi, prevede indemnizaţii speciale pentru aceştia după încetarea mandatului.

Excepţie vor face doar edilii condamnaţi definitiv pentru fapte penale.

Sumele vor fi suportate din bugetul de stat.

O altă prevedere importantă este cea care dă drept etnicilor minoritari să folosească limba maternă în administrație.

Până acum acest lucru era condiționat de mărimea comunității minoritare. Aceasta trebuia să reprezinte minim 20 la sută din populația localității sau a județului.

Partidele din Opoziţie au invocat politizarea excesivă a administraţiei locale.

Proiectul a primit aviz negativ din partea Consiliului Consultativ, iar în noiembrie anul trecut, judecătorii CCR au admis sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis şi a Opoziţiei cu privire la introducerea pensiilor speciale şi articolul privind folosirea limbii minorităţilor în administraţia locală sunt neconstituţionale.