După prima maşină, prima casă şi prima chirie, Guvernul relansează un proiect mai vechi: Prima cameră.

Acesta se adresează tinerilor din centrele de plasament care au împlinit 18 ani şi ar urma să-i ajute să plătească chiria timp de 2 ani.

Vor fi disponibili bani europeni nerambursabili pentru acest sector, iar modul în care aceştia vor putea fi accesaţi se află, în consultare publică, pe site-ul ministerului Fondurilor Europene.

Proiectul Prima cameră se adresează orfanilor care la 18 sau 26 de ani – pentru cei care fac şi o facultate – sunt obligaţi să părăsească sistemul de protecţie al statului.

În fiecare an sunt aproximativ trei mii de tineri în această situaţie. Până acum, statul nu le oferea nici un sprijin. Acum, prin fonduri europene nerambursabile, le-ar putea plăti chiria timp de doi ani şi i-ar putea ajuta să îşi găsească un loc de muncă.

Programul „Prima Cameră” este un program care ar fi trebuit aplicat încă din ianuarie 2017.

Acum este din nou în atenţia guvernanţilor care, prin Ministerul Fondurilor Europene, are un buget alocat de 23 de milionae de euro, bani europeni, nerambursabili.