Șeful Cancelariei premierului a depus vineri, la sediul CCR, sesizarea referitoare la conflictul juridic de natură constituțională determinat de moțiunea de cenzură.

„Textul moțiunii reprezintă o serie de minciuni de la un cap la altul. E clar intenția PSD de a crea haos în România, sabotând orice acțiune a Guvernului. (…) PSD este pur și simplu un partid de piromani. Dau foc la țară și se uită cu satisfacție cinică cum guvernul trebuie să stingă focul. În momentul de față cui i-ar folosi ca țara să nu aibă un guvern cu puteri depline?”, a declarat Ionel Dancă după depunerea sesizării.

Demersul a fost anunțat de joi de Ludovic Orban.

Premierul cataloghează moțiunea de cenzură drept „un act de iresponsabilitate care atacă interesele fundamentale ale României și ale societății românești”.

Reamintim, moțiunea de cenzură a fost depusă luni.

„Am depus moțiunea de cenzură împotriva celui mai dezastruos guvern pe care l-a avut România în ultimii 30 de ani. În loc să vină cu soluții pe care toți românii le așteptau, Guvernul Orban a devenit factorul agravant al pandemiei. Rezultatul îl vedem cu toții – au scăpat total de sub control pandemia, au distrus economia și au prăbușit nivelul de trai al românilor”, a declarat Marcel Ciolacu.

El a mai spus că negociază pentru susținerea moțiunii cu toate formațiunile parlamentare, mai puțin cu PNL și PMP.