Școlile din comuna gorjeană Prigoria, unde locuiește tânărul depistat cu noul coronavirus, au fost închise joi dimineața.

20 de persoane din localitate sunt izolate la domiciliu, a declarat pentru Mediafax primarul Iuliana Iliescu.

Potrivit edilului, băiatul la care testele pentru coronavirus au ieșit pozitive lucra la un atelier de prelucrare a lemnului din Târgu-Jiu, care îi aparține italianului de 71 de ani, diagnosticat anterior și spitalizat la Rimini.

„Au mai luat probe din localitate și urmează să mai ia. Avem un număr total de 16 probe, de la vecini. Avem decizie de la inspectorat, închidem școlile, grădinițele, măsuri de carantină la domiciliu, le asigurăm noi prin primărie apă și hrană pentru 20 de persoane. Izolate la domiciliu sunt cele șapte și cele cărora urmează să le recolteze. O să decidem dacă închidem și primăria”, a spus Iuliana Iliescu.

Tânărul a fost adus, joi dimineața, la Institutul Matei Balș din Capitală.