Circulația rutieră va fi oprită, miercuri, timp de trei ore, pe Defileul Jiului (DN 66), între km 116 și km 118, pentru lucrări de curățare a versantului.

Traficul rutier va fi întrerupt între orele 11.00 și 14.00 – pentru lucrări de eliberare a versantului de grohotiș.

Potrivit reprezentanților CNAIR, lucrările sunt necesare pentru punerea în siguranță a participanților la trafic pe acest sector de drum.

Se vor folosi utilaje de mare capacitate, iar la lucrări vor participa și echipaje de la Salvamont și ISU Gorj.