Tribunalul Giurgiu a dispus, luni, arestarea preventivă a unui tânăr acuzat de viol şi pornografie infantilă.

Poliţiştii şi procurorii DIICOT au stabilit că, în luna iulie, a întreținut relaţii sexuale cu o fată profitând de faptul că aceasta nu îşi putea exprima voinţa.

Fapta s-ar fi petrecut, în cursul lunii iulie, într-o clădire în construcţie, în prezenţa altor tineri, şi a filmat actul sexual, distribuind apoi filmarea pe internet.

Potrivit DIICOT, tânărul, în timp ce se afla într-o clădire abandonată din municipiul Giurgiu, a întreţinut raporturi sexuale cu o fată de 16 ani, prin constrângere fizică şi profitând de imposibilitatea acestei de a-şi exprima voinţa, şi a produs, cu ajutorul telefonului mobil, un fişier video cu caracter pornografic în care era prezentată minora.

Ulterior, el a distribuit, prin intermediul unor aplicaţii de socializare, o înregistrare video în care apare fata în diferite secvenţe cu caracter pornografic.

În urma cercetărilor, s-a stabilit că fata, tânărul şi alte cinci persoane au mers într-o clădire în construcţie din municipiul Giurgiu, sub pretextul de a petrece timpul liber, iar acolo au consumat băuturi alcoolice achiziţionate de tânăr.

„În aceste condiţii, inculpatul T.I.A. i-a solicitat uneia dintre persoanele prezente să se poziţioneze în centrul unui desen reprezentând o hexagramă alcătuită din două triunghiuri echilaterale, pe fiecare dintre colţ fiind aprinsă câte o candelă. Cu un ciob, inculpatul T.I.A. i-a provocat tânărului două leziuni în ambele palme, pe partea interioară a acestora cu care a stropit fiecare colţ al hexagramei, timp în care, prin folosirea telefonului său mobil, a redat melodii de tip satanist”, susține DIICOT.

„Ulterior, întrucât persoana vătămată minoră era emoţionată de cele întâmplate, la solicitarea sa, inculpatul T.I.A. i-a dat o ţigară tip joint din care a tras 3 fumuri, după care a acuzat o stare de rău, pierzându-şi cunoştinţa. În dimineaţa zilei următoare, victima minoră s-a trezit în acelaşi loc, pe o saltea carbonizată, fiind complet dezbrăcată, având înfipte în palma dreaptă cioburi de circa 2-3 cm şi acuzând dureri puternice în zona genitală şi de abdomen”, mai arată DIICOT.

După aproximativ 8-9 zile, fetei i-a fost prezentat la liceu de către o colegă un fişier video în care aceasta s-a recunoscut.

De asemenea, în urma cercetărilor la locul faptei, în imediata apropiere a desenului reprezentând hexagrama fost găsită o cruce din lemn ce prezintă pe una din feţe modele sculptate cu motive populare. La îmbinarea celor două laturi ale crucii au fost identificate urme de carbonizare şi ceară topită.

La 3 noiembrie, ofiţerii de Poliţie Judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Giurgiu l-au prins pe tânăr în Aeroportul Internaţional Henri Coandă şi l-au dus la sediul DIICOT – Biroul Teritorial Giurgiu.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale.