Găurile din conducta de alimentare cu apă a orașului Hațeg, județul Hunedoara, au fost astupate cu bucăți de lemne. Revoltat după ce a văzut această „reparație”, un localnic a fotografiat acel tronson şi a postat imaginile pe Facebook.

La scurt timp, reprezentanții companiei care furnizează apă în orașul Hațeg au anunțat că, în perioada următoare, conducta va fi înlocuită, valoarea lucrărilor pentru un tronson de aproape 600 de metri fiind de 145.000 de euro.

Purtătorul de cuvânt al societății Apa Prod, Andreea Morogan, spune că acea conductă este din anul 1978 și face parte din aducțiunea Sântămăria Orlea-Hațeg.

„Tronsonul de conductă, pe o distanță de 580 de metri, urmează să fie înlocuit în perioada următoare. Acesta a fost prevăzut pentru înlocuire, iar la momentul de față suntem în situația de achiziție a conductei și materialelor necesare înlocuirii acestui tronson”, a spus purtătorul de cuvânt al societății Apa Prod.

Înlocuirea întregii conducte de aducțiune de la Sântămăria Orlea până la rezervorul de înmagazinare al orașului Hațeg, pe o lungime totală de 3,2 km, este cuprinsă în următorul program de investiții european.

Lucrările vor începe în al treilea trimestru al acestui an.