Teatrul Odeon, din București, va găzdui joi, 19 decembrie , de la ora 19:00, evenimentul cultural  – Gala „Remember Enescu – 20 ani de Excelență în Muzica Clasică”.

Lansată în anul 1999 ca un spațiu cultural orientat spre legătura ce trebuie făcută între personalitatea celui mai important compozitor român, George Enescu şi tânăra generaţie de artişti, Fundația Culturală „REMEMBER ENESCU”, condusă de violonistul Alexandru Tomescu și mama Maestrului, profesoara de vioară, doamna Mihaela Tomescu, și-a propus să omagieze în diverse forme personalitatea marelui compozitor, violonist, dirijor, pianist si pedagog George Enescu, figură emblematică a culturii române și totodată să sprijine dezvoltarea activității muzicale în România.

Profesoara Mihaela Tomescu, fondator, spune că „Fundația Culturală Remember Enescu are drept membri, solişti și profesori care se ocupă de salvarea şi protejarea tezaurului artistic muzical pe care îl deţine poporul român, precum şi de promovarea tinerilor în viaţa muzicală, inclusiv prin încurajarea de a aborda cu consecvenţă creaţia româneasă.

Proiectele noastre s-au orientat spre legătura ce trebuie făcută între personalitatea celui mai important compozitor român, George Enescu şi tânăra generaţie de artişti, dar și spre păstrarea în memoria publică a unor eminenți profesori, care au influențat prin activitatea lor calitatea vieții muzicale românești « .

De 20 ani, Fundația continuă să desfășoare o serie de proiecte extrem de importante pentru viața muzicală românească și, în mod special, oferă posibilitatea perfecționării în muzica clasică a tinerilor muzicieni. Sute de tineri artiști, membrii ai Fundației „Remember Enescu” au participat la concursuri de interpretare cum ar fi :

  • Concursul Internaţional de Vioară „Remember Enescu”, ce se desfășoară din doi în doi ani la Casa Memorială “George Enescu” din Sinaia;
  • Concursul Naţional de Interpretare “Dan Cumpătă ”, concurs organizat anual;
  • Concursul Naţional de Interpretare „Ada Ulubeanu”;
  • Stagiunea itinerantă “Remember Enescu” are loc anual, încă de la înființarea Fundației, din 1999, în perioada septembrie – iunie și cuprinde, în medie, 60 de evenimente. Publicul din orașele București, Ploiești, Sinaia, Tulcea, Mogoșoaia, Brașov, Brăila, Cluj Napoca, Sibiu, Piatra Neamț, Bușteni, Buzău, Satu Mare, Alba Iulia, Iași si altele, poate asista la recitaluri în care sunt invitați să apară în fața publicului membri ai fundației noastre, împreună cu elevi și studenți din orașul gazdă.
  • Din 2016, Fundația Culturală “Remember Enescu” desfășoară turneele naționale “Pe urmele lui Enescu” în diferite zone, urmărind traseele artistice ale lui George Enescu. Amintim edițiile derulate în 2016 (Lugoj, Caransebeș, Oravița), 2017 (București – Jockey Club, Muzeul „George Enescu”, Ateneul Român, Hotelul Grivița), 2018 (Iași -Universitatea de Arte „George Enescu”, Casa Memorială „Mihail Sadoveanu”, Muzeul Unirii și Bârlad – Muzeul Vasile Pârvan, Casa Eugen Bulbucsau Grădina publică, 2019 (Iași Universitatea de Arte „George Enescu”, Muzeul Unirii, Castelul Sturdza de la Miclăușeni și Casa de bătrâni Sf. Iosif).
  • În parteneriat cu Fundația „Erich Bergel-Dorothy Kitchen” din SUA, în anul 2017, la Sibiu, a Concursului Internaţional de Interpretare „Erich Bergel-Dorothy Kitchen” de la Sibiu.

Fundația Culturala „Remember Enescu” a organizat, de-a lungul timpului,  cursuri de maiestrie cu personalitati artistice internationale: Arlette Bonamy – Franta, Conrad Chow – S.U.A, Alexander Arenkow – Austria, Semion Yaroshevich – Israel, Monte Belknap – S.U.A, Eduard Schmieder – S.U.A si in parteneriat cu Ministerul Romanilor de Pretutindeni. Începand din anul 2013 se organizează Master Class-uri de vioară și violă, pentru tinerii muzicieni din Diaspora, iar din 2014 aceste cursuri de măiestrie artistică sunt susținute la Mihăileni/Botoșani – casa Maestrului George Enescu și se adresează și tinerilor din zona. Cursurile sunt susținute de violonistul Alexandru Tomescu, violistul Cristian Andris, Doamna Profesor Mihaela Tomescu și specialistul în Marketing, Anca Gheorghe.

Alexandru Tomescu spune „Este o mare bucurie sa putem sarbatori 20 de ani de activitate neintrerupta a Fundatiei Culturale Remember Enescu in aceasta bijuterie arhictonica a capitalei – Teatrul Odeon. Am dorit sa reunim pe scena membri din anii de debut ai Fundatiei, care au inregistrat deja succese notabile in cariera, precum si copii care abia ni s-au alaturat. Impreuna – vom sarbatori prin muzica acesti primi 20 de ani!”.

În acest an, Fundația Culturală „Remember Enescu”  sărbătorește 20 ani de Excelență în Muzică clasică și împreună cu Teatrul Odeon va fi susținut, pe 19 decembrie, de la ora 19:00,  un concert extraordinar de violonistul Alexandru Tomescu și Vioara Stradivarius Elder-Voicu, alături de pianista Sînziana Mircea, soprana Laura Tatulescu dar și interpreții la pian și harpă- Maria Ecaterina Blejan și Ioan Theodor Blejan și tânăra pianistă Eva Garet,  fac din acest eveniment unul deosebit.

Aceștia vor interpreta lucrări de George Enescu, Mihail Jora, Frederic Chopin, Franz Liszt, Piotr Ilici Ceaikovski si altii.

Actorul Cristian Șofron, Director General al Teatrului Odeon spune că: “Teatrul Odeon își propune să realizeze toate activitățile sale la nivel de excelență. Iată că și acest eveniment se înscrie perfect în acest demers. Îmi doresc ca această colaborare cu minunatul Alexandru Tomescu și Fundația Culturală “Remember Enescu” să se dezvolte și să realizăm împreună multe astfel de evenimente la nivel superlativ”.

Biletele se pot achiziționa online, până pe 15decembrie, de pe site-ul Teatrului Odeon www.teatrul-odeon.ro, iar de la casa de bilete până în ziua evenimentului.