Din nou probleme la Australian Open din cauza calităţii aerului. Meciurile din calificări au fost suspendate azi, inclusiv cele ale româncelor Irina Bara şi Patricia Ţig.

Ulterior, nu s-a jucat nici pentru că a început să plouă la Melbourne.

Şi ieri fumul de la incendiile de vegetaţie a afectat calificările din primul turneu de Mare Şlem al anului.

O jucătoare a fost nevoită să abandoneze.

Între timp, tot în Australia, dar la Adelaide, Simona Halep şi-a aflat adversara din sferturi.

Ea va juca mâine dimineață, după ora 4:00 ora României, cu Aryna Sabalenka, aflată pe locul al 12-lea în clasament.

Halep a învins-o de două ori până acum pe Sabalenka în circuitul WTA.