Federația română de fotbal a anunțat oficial despărțirea de selecționerul Cosmin Contra.

Forul condus de Răzvan Burleanu îi mulțumește tehnicianului și prezintă bilanțul său în cele 24 de partide oficiale în care s-a aflat pe banca tricolorilor: 13 victorii, 6 egaluri și 5 înfrîngeri.

FRF subliniază că fostul selecționer a avut un golavaraj pozitiv în aceste meciuri. Totodată, în mandatul lui Contra au debutat la națională 20 de jucători, dintre care mai mult de jumătate tineri și foarte tineri.

Cosmin Contra, al cărui mandat expira în luna decembrie, și-a anunțat demisia după dubla cu Suedia și Spania, în urma căreia România a ratat calificarea la Euro 2020 prin intermediul preliminariilor. Tricolorii mai pot obține biletele pentru turneul final ce va fi găzduit anul viitor inclusiv de București în luna martie, în playoff-ul Ligii Națiunilor.