Frații Micula trebuie să plătească României cheltuieli de arbitraj în procent de 75%, respectiv suma de aproximativă de 4.5 milioane de euro, după ce statul român a câștigat al doilea proces intentat de familia Micula, anunță Ministerul Finanțelor, într-un comunicat de presă.

Potrivit unui comunicat transmis, sâmbătă, de Ministerul Finanțelor Publice (MFP), România a câștigat cel de-al doilea proces intentat de familia Micula și cele 10 firme controlate, care au solicitat despăgubiri de 2,36 miliarde euro.

Procesul a avut loc la Curtea de Arbitraj Internaţional a Centrului Internaţional pentru Reglementarea Diferendelor Relative la Investiţii.

„Tribunalul intenațional a stabilit, totodată, că reclamanții trebuie să plătească României cheltuielile de arbitraj în procent de 75%, respectiv suma aproximativă de 4,5 milioane euro, la care se vor calcula dobânzi de 2,91% pe an până la plata integrală a sumei datorate”, arată MFP în comunicatul citat.

Potrivit oficialilor din Ministerul Finanțelor Publice, familia Micula a susținut că, în special după aderarea la Uniunea Europeană în anul 2007, România a permis și facilitat existența și dezvoltarea unor importante piețe negre în domeniul producerii de produse alcoolice, nu a aplicat legislația fiscală care permitea colectarea taxelor şi impozitelor în domeniul producerii alcoolului și au fost impuse modificări unilaterale ale contractelor de exploatare a apei minerale (de către Societatea Națională a Apelor Minerale) care au condus la creșterea costurilor pentru extragerea acesteia.

„În urma apărărilor formulate de reprezentanții avocațiali ai României, tribunalul arbitral a constatat că România nu și-a încălcat obligația de a asigura un tratament corect și echitabil și obligația de protecție deplină și securitate a investiției reclamanților. Trebuie precizat că obiectul acestui litigiu reprezintă o speță total diferită față de primul proces intentat de familia Micula și câștigat de reclamanți în urmă cu șase ani. Principala critică formulată în primul diferend viza facilitățile fiscale acordate de statul român și apoi eliminate sau reduse”, se mai arată în comunicat.

Curtea de arbitraj a reținut atunci că România a redus în mod justificat facilităţile acordate admițând că aderarea României la Uniunea Europeană era de interes naţional.

„Totuși, Curtea a decis în 2013 definitiv împotriva României, motivând că principiul Tratamentului Corect şi Echitabil a fost încălcat sub două aspecte. Plata despăgubirilor decise de Curtea de Arbitraj în urmă cu șase ani a fost efectuată la finele anului trecut, când au fost astfel deblocate conturile unor instituții ale statului român pe care reclamanții le-au blocat în vederea executării creanțelor”, mai spun reprezentanții Ministerului Finanțelor Publice.