Fostul ministru Daniel Chiţoiu a fost trimis în judecată în cazul accidentului de la finalul anului trecut.

Accidentul a avut loc în 26 decembrie 2019 în localitatea Zamfirești din Argeș. O femeie de 73 de ani și un bărbat de 82 de ani au murit în urma impactului, iar alte două persoane au fost rănite.

Chițoiu va fi judecat pentru ucidere din culpă.

Dosarul a fost înregistrat la instanță în data de 13 august, însă nu a fost fixat niciun termen de judecată.

Pe data de 9 ianuarie, fostul ministru Daniel Chițoiu a fost pus oficial sub învinuire.

Purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, procurorul Arsene Cătălin declara la acel moment că în dosar s-a început urmărirea penală in personam.

„A refuzat să dea declarație (Daniel Chițoiu n.r.), de altfel avea acest drept. A fost pus sub învinuire în dosarul de ucidere din culpă”, a spus procurorul.

Fostul ministru Daniel Chițoiu a fost externat în 2 ianuarie din Spitalul Floreasca, el ieșind din unitatea medicală fără a fi văzut de jurnaliștii aflați în fața spitalului.

Surse judiciare spuneau la acel moment că există suspiciunea că fostul ministru vorbea la telefon în timpul impactului.

Anchetatorii cred că mașina condusă de Chițoiu ar fi pătruns pe contrasens. Imediat după producerea accidentului, au existat declarații verbale contradictorii. În plus, poziția mașinilor nu conducea către o ipoteză clară asupra vinovăției.