Site icon ApropoChat | Intra Pe noul chat Apropo

Fosta șefă TAROM, așteptată luni la DNA

Destituită săptâmâna trecută din postul de director TAROM, Mădălina Mezei este așteptată luni, la ora 10.00, să se prezinte la sediul central al Direcției Anticorupție.

Fosta șefă a operatorului aerian de stat susține că a fost concediată după ce a refuzat solicitarea ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, de a reţine la sol aeronave în ziua moțiunii de cenzură, pentru a împiedica parlamentarii Opoziției să ajungă la București pentru a vota.

Ulterior, Răzvan Cuc a negat acuzațiile.

Destituit alături de întregul guvern condus de Viorica Dăncilă, ministrul a admis însă că a cerut lista palamentarilor care zburau cu avioanele TAROM, dar a susținut că a făcut acest lucru pentru a se convinge că aceștia sunt în regulă.

Răzvan Cuc i-a reproșat, în schimb, incompetența, incapacitatea și legăturile cu unele grupuri de interese, precum și faptul că și-ar fi avantajat membrii familiei care lucrează în companie.

Mădălina Mezei a fost numită la șefia Tarom în luna iunie, iar demiterea sa a avut loc la doar câteva zile după ce același Consiliu de Administrație îi prelungise contractul de management cu două luni.

Mădălina Mezei a fost al patrulea director al companiei numit în acest an, amintește Mediafax.