DISTRIBUIȚI

Mai multe organizații neguvernamentale au sesizat Comisia Europeană, Parlamentul European și pe cel britanic cu privire la evoluția dosarului Țăndărei.

Peste 180 de copii au fost trimiși în sclavie, în Marea Britanie la începutul anilor 2000: minorii au fost obligați să fure și să cerșească.

De curînd, Tribunalul Harghita i-a achitat pe toți inculpații din acest dosar.

Procuratura anti-Mafia (DIICOT) contestă sentința pronunțată în primă instanță în acest caz, iar Inspecția Judiciară face, la rîndul său, verificări.

Traseul Dosarului Țăndărei a fost tema de dezbatere a emisiunii PIAȚA VICTORIEI, de la Europa FM, moderată de Sanda Nicola.

Mihai Cazacu, unul dintre polițiștii din echipa  britanico-română care a investigat cazul, s-a declarat șocat de prima sentință.

Am fost șocat – nu doar eu, ci și foștii colegi, atît cei din Poliție, cît și domnii procurori. Este un sentiment de deznădejde, pentru că nimeni nu se aștepta la o astfel de soluție.

Pe de altă parte, e greu de înțeles durata petrecută în timpul judecății (9 ani, n.r.). Dacă ar fi să vorbim de un termen rezonabil,  trebuie să ne gîndim că toată investigația – incluzînd faza de documentare – a durat trei ani-trei ani și jumătate, iar partea de judecată efectivă a durat în jur de 9 ani. Evident că este o mare disproporție“, a spus Mihai Cazacu la Europa FM.

 


EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.
https://www.europafm.ro/wp-content/uploads/2019/02/19-feb-20-mihai-cazacu-presiune-publica.mp3

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.
Post Views: 254