Fortul 13 Jilava, una dintre cele mai cumplite închisori comuniste va deveni muzeu, după ce Guvernul își va da acordul de trecere în patrimoniul Consiliului Județean Ilfov, informează Mediafax. Ultimii duși în Fortul 13 au fost protestatarii din Piața Revoluției, în 1989.

Fortul 13 Jilava a fost construit în perioada 1866 – 1893, iar din 1907 clădirea a fost folosită ca temniţă pentru țăranii arestați în timpul Răscoalei. Mai apoi, a devenit loc de tranzit pentru majoritatea deținuților politici.

Fortul 13 era locul unde deținuții cunoșteau teroarea, violența, umilința și foamea, în perioada comunistă, și locul de unde unii nu au mai ieșit niciodată în viață, din cauza condițiilor dure sau pentru că au fost executați.

Din 1970, o parte din celule au fost dezafectate, iar celelalte păstrate pentru ocazii precum evenimentele din decembrie 1989. Protestatarii din Piața Revoluției au fost reținuți și trimiși la Fortul 13.

În prezent, Fortul 13 Jilava este monument istoric, transformat în memorial. Se poate vizita, dar cu restricții – pentru că se trece prin curtea penitenciarului, accesul se face greoi: control la poartă, buletine și telefoane lăsate la intrare.

Muzeul Fortul 13 va putea fi realizat cu bani europeni, în ideea conservării patrimoniului, a valorificării potențialului istoric și va fi destinat turismului.