Polițiștii brașoveni au început o anchetă, joi, după ce mai mulți elevi din aceeași clasă dintr-o școală s-au îmbolnăvit și au fost internați cu hepatită A, boala mâinilor murdare.

Inspectoratul de Poliție Județean Brașov a transmis, joi, că s-a sesizat în acest caz și că polițiștii „efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor”.

În sala de clasă urmează să fie amenajată o secție de votare, iar joi, în urma controlului efectuat de către Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorului Brașov, încăperea a fost dezinfectată.

Sesizarea a venit de la mai mulți părinți, astfel că a început un control la Școala nr. 12 din Brașov.