Finala naţională a concursului Eurovision se va desfășura duminică, la Sala Sporturilor din Buzău, urmând a fi aleasă piesa cu care Roxen va participa pe scena de la Rotterdam.

Publicul şi juriul, în proporţie egală, vor decide actul artistic care va reprezenta România la Eurovision 2020.

Roxen va interpreta cele cinci piese, fiecare dintre ele cu un show special pregătit. Cel mai votat dintre acestea va fi desemnat câștigător.

”Magia Eurovision va fi adusă pe scena Finalei Naţionale atât de Roxen, cu cele cinci piese care intră în concurs, cât şi de invitaţi speciali, români şi străini, mulţi dintre aceştia concurenţi şi chiar câştigători ai diferitelor etape ale Eurovision Song Contest”, potrivit unui comunicat.

Conceptul regizoral al întregului spectacol şi al celor cinci show-uri care intră în concursul de selecţie naţională poartă semnăturile lui Dan Manoliu şi Bogdan Păun.

„Ne dorim ca românii să trăiască în avans, pe 1 martie, exact senzaţia pe care o vor avea telespectatorii din întreaga lume în luna mai, urmărind show-ul României pe scena de la Rotterdam. Doar că românii vor avea, în plus, un spectacol complet şi complex, oferit nu doar de Roxen şi de invitaţii speciali, ci şi de cei doi prezentatori, plus un personaj surpriză. Noul sistem de selecţie ne-a permis să ne adaptăm, să ne organizăm altfel, astfel încât să fim actuali, moderni, surprinzători. Am promis că în acest an #ealtceva şi chiar aşa va fi”, a declarat Dan Manoliu, citat în comunicat.

Loreen, cea mai cunoscută câştigătoare a concursului Eurovision din ultimii 10 ani, şi Ulrikke şi Sandro, concurenţi din partea Norvegiei şi Ciprului la ediţia din acest an a concursului, vor fi prezenţi la Finala naţională a Eurovision.

Eurovision Song Contest 2020 va avea loc la Rotterdam, sub sloganul „Open Up”, cu semifinalele pe 12 şi 14 mai şi finala pe 16 mai. La ediţia cu numărul 65 a concursului participă – alături de România – alte 40 de ţări.

România va intra în concurs pe 12 mai, în cea de a doua parte a primei semifinale.