Orice cetățean cu drept de vot, care nu este membru al unui partid politic, nu a participat direct la organizarea unei campanii electorale sau nu este candidat poate să fie observator la alegerile locale din această duminică.

Rolul lui este să fie prezent în secția de votare și să urmărească corectitudinea procesului electoral, fără a interveni în desfășurarea operațiunilor electorale. Activitatea de observator este voluntară, nu se remunerează. Observatorul poate urmări, în baza acreditării eliberate de organizația neguvernamentală, toate operațiunile ce se desfășoară în secția de votare (de la deschidere și votare, până la închidere, numărare și consemnarea şi raportarea rezultatelor), inclusiv la birourile electorale pentru votul prin corespondență.

Sute de români s-au înscris deja pentru a fi observatori electorali independenți la alegerile locale de duminică. Și tu te poți înscrie, până joi, pe platforma http://observatori.fiecarevot.ro .

Ce fac observatorii electorali independenți și cine poate fi observator la alegeri ne explică Maria Krause, expert electoral din coaliția fiecarevot.ro:


EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Înscriere observatori independenți pentru alegerile locale