Experții atrag atenția că, în anii următori, episoadele de vreme extremă se vor înmulți.

Principala cauză o reprezintă nivelurile record de gaze cu efect de seră, care rețin căldura în atmosferă.

În ultimii 10 ani, s-au înregistrat cele mai ridicate temperaturi din istoria măsurătorilor, arată datele Organizației Meteorologice Mondiale.

După 1980, fiecare deceniu a fost mai cald decât precedentul, iar oamenii de știință preconizează că această tendință va continua.

Organizația Națiunilor Unite avertizează că anul acesta trebuie să ne așteptăm la numeroase episoade de vreme extremă.

Anul 2019 a fost al doilea cel mai călduros an din istoria măsurătorilor meteorologice, după 2016, când temperatura medie a fost cu 0,04 grade mai mare față de cea din 2019, anunță Organizația Meteorologică Mondială.

Anul 2019 a doborât mai multe recorduri în materie de meteorologie: A fost cel mai călduros an de când se fac măsurători în Europa, dar și anul cu cele mai ridicate temperaturi medii ale oceanelor. A fost cel mai călduros an de când se fac măsurători în Norvegia.

La Moscova, a fost cea mai călduroasă lună decembrie din istorie. În același timp a fost și perioada în care a plouat cel mai mult în istoria Statelor Unite.

Specialiștii susțin că recordurile doborâte de anul 2019 reprezintă o dovadă a schimbărilor climatice cu care se confruntă planeta.

Utilizarea combustibililor fosili deja a dus la încălzirea planetei cu un grad Celsius față de valorile din perioada pre-industrială.

Acordul Climatic de la Paris din 2015 își propune limitarea creșterii temperaturilor medii globale la cel mult două grade Celsius, însă oamenii de știință susțin că, până când omenirea va reuși să atingă acest nivel aproximativ 99% dintre recifurile de corali vor dispărea.

Cei mai calzi cinci ani de la începutul măsurătorilor meteo, în 1880, au fost perioada cuprinsă între anii 2015-2019.