Irina Begu (83 WTA) a fost învinsă, duminică, de Pauline Parmentier (53 WTA) în semifinala de Fed Cup de la Rouen.

După două ore şi 4 minute de joc, franţuzoaica s-a impus în 3 seturi, scor 6-3, 2-6, 6-2.

Scorul întâlnirii din Cupa Confederaţiei este acum egal, 2-2.

Câştigătoarea confruntării se va decide în meciul de dublu, Monica Niculescu/Simona Halep – Kristina Mladenovic/Caroline Garcia.

Sâmbătă, în primul meci al confruntării, Simona Halep a învins-o, cu scorul de 6-3, 6-1, pe Kristina Mladenovic (66 WTA).

În schimb, Mihaela Buzărnescu (30 WTA) a fost înfrântă de Caroline Garcia, care s-a impus cu un dublu 6-3.

Duminică, Simona Halep a învins-o pe Caroline Garcia în al treilea meci. La capătul unui meci care a durat 3 ore, românca, locul 2 WTA, s-a impus în faţa adversarei franceze (21 WTA) cu 6-7 (6), 6-3, 6-4.

România înfruntă Franţa pentru a doua oară în Fed Cup, aminteşte Agerpres. Primul meci s-a disputat în 1976, când româncele Virginia Ruzici şi Florenţa Mihai s-au impus cu 3-0 în finala turneului de consolare al competiţiei găzduite la Philadelphia, în SUA.