Două echipe românești vor juca în turul al 3-lea preliminar al Europa League.

FCSB și Universitatea Craiova au mers mai departe cu mari emoții, în timp ce FC Viitorul a ratat calificarea.

La Craiova, a avut nevoie de penalty-ri de departajare pentru a trece de Honved Budapesta, cu care remizase 0-0 în Ungaria.

Oltenii au fost la un pas să piardă meciul la “masa verde”, după ce un obiect aruncat din tribune l-a lovit pe arbitru. Centralul scoțian a căzut pe gazon în minutul 120 la finalul celei de-a 2-a reprize a prelungirilor.

A primit îngrijiri medicale, iar după ce s-a consultat cu ceilalți oficiali, a decis să continue meciul la jumătate de oră de când fusese oprit. La loviturile de departajare, eroul “alb-albaștrilor” a fost portarul italian Pigliacelli, care a parat 3 șuturi ale ungurilor. Pentru echipa din Bănie au transformat Ioniţă, Fortes şi Cicâldău.

În faza următoare, Universitatea Craiova o va întâlni pe AEK Atena și meciul de pe stadionul “Ion Oblemenco” s-ar putea juca fără suporteri în tribune, din cauza incidentelor de aseară.

FCSB a jucat la Giurgiu cu Alaskert Erevan, dar a avut emoții, deși se impusese în Armenia cu 3-0. Oaspeții au câștigat returul cu 3-2, după ce au condus cu 3-1.

Tănase a deschis scorul din penalty în minutul 10, Alaskert a revenit cu două reușite în prima jumătate de oră, iar Bălașa a fost eliminat în minutul 28 pentru fault ca ultimo apărător. Armenii au făcut 3-1 în cea din urmă fază a primei părți și Coman a închis tabela la 3-2 în minutul 59. Formația din Erevan a rămas și ea în 10 în minutul 63.

FCSB o va întâlni acum pe Mlada Boleslav, din Cehia.

În fine, FC Viitorul a învins-o cu 2-1 acasă pe Gent, dar a ratat calificarea fiindcă cedase în Belgia cu 6-3. Oaspeții au marcat primii, în minutul 38, dar echipa lui Gică Hagi a revenit prin două penalty-uri executate de Gabi Iancu.

Prima manșă din turul al 3-lea preliminar al Europa League se joacă la 8 august și cea de-a 2-a este programată o săptămână mai târziu.