Campioana Europei, FC Liverpool s-a calificat cu emoții în ultimul act al competiției din Qatar, după ce a învins-o cu 2-1 pe Monterrey, din Mexic – campioana Americii de Nord.

Englezii au deschis scorul în minutul 12 prin Naby Keita, dar mexicanii au egalat imediat, în minutul 14, prin Rogelio Funes Mori.

Victoria a adus-o în al 2-lea minut al prelungirilor Firmino, care a început ca rezervă, la fel ca Sadio Mane.

Deasemenea, cel mai scump fundaș din lume, olandezul Virgil van Dijk, n-a fost folosit de antrenorul Jurgen Klopp în echipa “cormoranilor”.

În finala Campionatului Mondial al Cluburilor, programată sâmbătă, la Doha, Liverpool o va întâlni pe campioana Americii de Sud, Flamengo Rio de Janeiro, care a trecut cu 3-1 în cealaltă semifinală de saudiții de la Al Hilal – antrenați de Răzvan Lucescu.

Campioana Asiei se va lupta cu Monterrey în finală mică.

FC Liverpool va încerca să câștige primul titlu de campioană intercontinentală, după alte 3 tentative ratate.