Britanicul Lewis Hamilton a câştigat al şaselea titlu de campion mondial în Formula 1, al treilea consecutiv.

Pilotul echipei Mercedes s-a clasat al doilea în Marele Premiu al SUA, desfăşurat duminică, antepenultima etapă a campionatului.

Cursa a fost câştigată de coechipierul său, finlandezul Valtteri Bottas.

Podiumul a fost completat de olandezul Max Verstappen, de la Red Bull.

În vârstă de 34 de ani, Lewis Hamilton l-a devansat pe legendarul Juan Manuel Fangio, care are cinci titluri mondiale câștigate, fiind la un singur titlu de germanul Michael Schumacher.