Selecţionata de tineret a României a ratat calificarea în sferturile de finală ale Campionatului European de fotbal Under-21, după ce a terminat la egalitate cu echipa Germaniei, 0-0, marţi seara, pe Stadionul Uj Bozsik din Budapesta, în ultimul său meci din Grupa A.

Micii tricolori părăsesc competiția neînvinși, după remiza cu vicecampioana europeană, Olanda (1-1) şi victoria cu Ungaria (2-1).

Elevii lui Adrian Mutu au fost dominaţi clar de nemți, mai ales din punct de vedere fizic, notează Agerpres.

Deşi România a fost cea care a alergat după un gol izbăvitor, tot echipa antrenată de Stefan Kuntz a fost cea cu ocaziile de gol.

România a fost oprită tot de Germania în urmă cu doi ani, la Campionatul European U21 din Italia şi San Marino, fiind învinsă cu 4-2 în semifinale.

Olanda a surclasat Ungaria cu 6-1 în celălalt meci şi s-a calificat în sferturi, alături de Germania.

Faza grupelor are loc în perioada 24-31 martie, iar primele două clasate în fiecare grupă se vor califica la turneul Final 8, care e programat între 31 mai şi 6 iunie, în aceleaşi ţări, Slovenia şi Ungaria.

FOTO: FRF