CFR Cluj şi formaţia elveţiană Young Boys Berna au terminat la egalitate, 1-1 (0-0), loc joi seara, pe Stadionul ”Dr. Constantin Rădulescu” din Cluj-Napoca, în Grupa A a competiţiei de fotbal Europa League.

Campioana României a deschis scorul prin Mario Rondon (’62), dar elveţienii au egalat destul de repede, prin Christian Fassnacht (’69).

CFR a obţinut un punct la capătul unui meci strâns, fizic, cu multe întreruperi, în care oaspeţii au avut un plus la posesie şi în ofensivă, notează Agerpres.

Prima repriză a fost echilibrată, dar CFR nu a reuşit să îşi creeze nicio situaţie de gol. Young Boys a avut două oportunităţi, dar Bălgrădean a fost la post, la şutul lui Ngamaleu (37) şi la mingea reluată slab de Elia (39).

Echipa din Gruia a fost periculoasă la poarta lui von Ballmoos imediat după pauză (48), când Burcă a trimis o minge în careul mic, dar Rondon nu a reuşit să reia spre poartă.

Jocul a fost mai deschis decât în prima parte, iar Camara (50) a reluat peste poartă la un corner.

Şutul lui Djokovic (59) a fost blocat de Hefti.

În min. 62, CFR a deschis scorul: portarul von Ballmoos a respins greşit, Hoban a trimis la Rondon, care a tras din întoarcere, şutul fiind deviat de Zesiger.

Golul oaspeţilor a venit la fel de neaşteptat, în min. 69, cu un şut din careu expediat de Fassnacht, după ce Manea blocase o primă tentativă a elveţianului.

Young Boys a forţat victoria, dar nu a reuşit să îşi creeze ocazii veritabile. CFR a mai avut două situaţii notabile, dar Păun (76) a şutat slab şi portarul a prins. Pereira (86) a reluat pe lângă din cădere.

În celălalt meci al grupei, AS Roma a remizat surprinzător acasă cu ŢSKA Sofia, 0-0.

CFR Cluj, după 2-0 la Sofia în prima etapă, este liderul grupei. Echipa antrenată de Dan Petrescu va juca în continuare două meciuri cu AS Roma, pe 5 noiembrie în Cetatea Eternă, iar pe 26 noiembrie în Gruia.