O companie IT ieșeană a lansat o aplicaţie digitală prin intermediul căreia pacienţii pot găsi medicamentul pe care îl caută la cea mai apropiată farmacie din zona unde locuiesc.

Creatorii spun că sunt eliminate astfel vizitele inutile la o farmacie care nu deţine pe stoc medicamentul căutat, mai ales în condiţiile restricţiilor de circulaţie existente.

RomSoft a anunţat, joi, lansarea aplicaţiei digitale EMIM, scopul acesteia fiind “facilitarea comunicării între pacienţi şi farmacişti, în contextul situaţiei neaşteptate generate de criza COVID-19“.

La rândul lor, farmaciştii se pot înregistra în aplicaţie, fiind înştiinţaţi automat în momentul în care un pacient adaugă o cerere nouă de medicament.

EMIM este un sistem de management integrat al datelor medicale creat de compania ieşeană RomSoft, în cadrul unui proiect de cercetare-dezvoltare.