Astăzi, în ediția specială Piața Victoriei, Teodor Tiță, Liviu Avram și Moise Guran discută despre posibila eliminare a Alianței 2020 USR-PLUS de pe listele electorale, dar și despre audierea Codruței Kovesi la Secția Specială de procurori.

Biroul Electoral Central pentru alegerea eurodeputaților români în Parlamentul Uniunii Europene a decis astăzi, că Alianța USR PLUS nu se poate înscrie la alegerile din 26 mai.

Motivul? Cei doi lideri ai partidelor Alianței, adică Dan Barna și Dacian Cioloș, nu apar în registrul Partidelor ca președinți ai formațiunilor pe care le conduc.

Ambii au cerut judecătorilor să fie recunoscuți ca președinți ai formațiunilor politice în cauză, însă până acum nu există sentințe definitive.

Audierea Codruței Kovesi la Secția Specială de procurori a avut loc chiar în ziua în care, la Bruxelles, se decid pașii de urmat în procedura de numire a viitorul procuror-sef al UE, post pentru care candidează Laura Codruța Kovesi.

Fosta șefă a DNA a declarat săptămâna trecută la Europa FM că este o coincidență în care nu crede.

În dosarul deschis ca urmare a denunțului făcut de fostul deputat Sebastian Ghiță, Laura Codruța Kovesi este acuzată de de abuz în serviciu, luare de mită şi mărturie mincinoasă.