Duminică, 18 decembrie, de la ora 16:30, în ziua finalei Campionatului Mondial de Fotbal, Europa FM este alături de ascultători și comentează, în direct, meciul dintre Argentina și Franța, de la Football Museum din București.

Realizatorii de programe Europa FM Radu Constantinescu, Cătălin Striblea, Marcel Bartic și Cezar Munteanu vor discuta partida în direct la radio, dar și pe pagina de Facebook Radio Europa FM, alături de Gică Popescu și  jurnaliștii Ioana Cosma și Răzvan Luțac.

Pe 18 decembrie, de la ora 17:00, are loc finala Campionatului Mondial de Fotbal, disputată între Argentina și Franța, pe stadionul Lusail Stadium – Al Daayen, din Qatar.

Trăiește emoțiile finalei, sună la numărul de telefon 0372 069 599, pentru a intra în direct la Europa FM, sau comentează în live-ul de pe pagina de Facebook Radio Europa FM și participă și tu la această experiență de neuitat.

Totodată, participă la concursul nostru și fii câștigător în finala ta! Trimite numele echipei tale favorite pe WhatsApp, la numărul de telefon 0728 111 222. La finalul meciului, poți fi chiar tu câștigătorul, prin tragere la sorți, a unei mingi de fotbal cu autograful lui Gică Popescu.