Elevii lui Edi Iordănescu au avut un parcurs surprinzător la Euro 2024: au reușit să se califice în optimile unui turneu important după 24 de ani. Antrenorul naționalei, după meciul de marți seară, 2 iulie:

Edi Iordănescu: „Este și o tristețe, cu siguranță, pentru că ne doream mai mult și am dat tot ce am avut, cum am dat în fiecare seară când am ieșit pe teren”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

„Am închis o poveste frumoasă, o poveste începută acum doi ani de zile, o calificare pe primul loc din grupa de unde am întâlnit echipe solide. O poveste care a continuat aici, alături de suporterii echipei naționale veniți în număr mai mare ca oricând. Din nou, echipa a făcut eforturi fantastice și am reușit să câștigăm grupa, dar astăzi (n.r. – marți, 2 iulie) se închide drumul nostru la Euro și rămânem cu foarte multe lucruri bune. Este și o tristețe, cu siguranță, pentru că ne doream mai mult și am dat tot ce am avut, cum am dat în fiecare seară când am ieșit pe teren. Mulțumesc băieților, mulțumesc suporterilor, au fost fantastici, mulțumesc tuturor românilor din întreaga lume care au susținut echipa națională și le spun că regret că nu ne-am putut ridica la nivelul lor, pentru că ei sunt campionii Europei, noi, din păcate, n-am reușit să facem asta”, a declarat Edi Iordănescu după terminarea meciului România-Olanda.

 

Echipa națională a părăsit Campionatul European de Fotbal, dar suporterii rămân în continuare alături de fotbaliștii lui Edi Iordănescu.

Despre susținerea impresionantă a suporterilor au vorbit și jucătorii naționalei, care au admis că a fost grea înfrângerea. Denis Drăguș, pentru PRO TV, imediat după final.

Denis Drăguș: „Ne pare rău că n-am putut mai mult”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

„Am început bine, de asta suntem un pic supărați, pentru că puteam și am arătat că puteam. Puteam să ne batem de la egal la egal, să facem mai mult, chiar să trecem, dar am primit gol, de acolo un pic s-au schimbat lucrurile. E clar că ne doar, ne-am dorit să mergem cât mai departe în această vară, să jucăm cât mai mult și să ne bucurăm cât mai mult. Din păcate, ne-am oprit aici, dar cred că am dat totul. Ne pare rău că n-am putut mai mult”, a declarat Denis Drăguș.

Selecționerul admite că jucătorii din generația de suflet nu pot compensa de fiecare dată diferența de valoare și le lipsește pragmatismul.

Edi Iordănescu: „Dacă eram pragmatici puteam conduce sau măcar reveni”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

„Știam că vor fi jocuri în care nu poți să produci mai mult de două-trei ocazii. E foarte greu. Cel puțin pentru noi, pentru statutul nostru și pentru progresul care, până la urmă, a fost unul fantastic, dar care, e normal că nu poți să arzi etape. Și eram foarte conștienți că trebuie să fim foarte eficienți, foarte pragmatici. Am reușit asta cu Ucraina și am câștigat alt scor. Dacă suntem la fel de pragmatici, cu Belgia puteam reveni. Dacă eram pragmatici azi puteam conduce sau măcar reveni. Fotbalul românesc trebuie să învețe din asta”, a declarat selecționerul.

Mândru de ce a reușit să realizeze, Edi Iordănescu a lăsat de înțeles marți seară că e puțin probabil să rămână selecționerul echipei naționale. Presa sportivă scrie că are o ofertă foarte bună din țările arabe, iar el spune că se va consulta cu familia înainte de a lua o decizie.

Edi Iordănescu: „Echipa națională poate să crească în continuare” / „În acest moment, familia mea are nevoie mai multă de mine decât echipa naționlă”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

„Nici pentru mine nu a fost ușor. În doi ani și jumătate nu m-ați auzit să mă plâng vreodată. Am venit și am încercat să țin piept tuturor obstacolelor, tuturor problemelor, tuturor situațiilor. Am încercat să apăr echipa cu toată puterea și ființa mea. N-a fost ușor, au fost momente grele. Nici perioada de aici nu a fost ușoară. Am avut majoritatea nopților cu 3-4 ore dormite și am nevoie de liniște și de odihnă. N-am ripostat niciodată, am crezut în munca noastră, în drumul nostru, în potențialul acestor băieți și faptul că s-au întâmplat lucruri atât de frumoase în ultimii doi ani aș spune că atât de multe bucurii trebuie să ne dea speranțe.

Mai departe, eu vă spun cu toată încrederea că echipa națională își cunoaște drumul, știe de acum ce are de făcut, echipa națională poate să crească în continuare, echipa națională a dezvoltat principii și valori și un spirit care sunt sigur că nu se va mai pierde. În același timp, cred că în acest moment familia mea are nevoie mai multă de mine decât echipa naționlă. Și gândul meu merge către familie, către liniște”, a mai transmis Edi Iordănescu.

Sferturile de finală Euro 2024 se vor disputa pe 5 și 6 iulie

Contractul lui Edi Iordănescu cu Federația Română de Fotbal expiră în vara lui 2024, iar el a mai precizat că se va întâlni curând cu conducerea FRF pentru a lămuri situația.

Căpitanul naţionalei, Nicolae Stanciu, a spus la finalul partidei cu Olanda că este mândru de toţi colegii săi pentru prestaţia de la EURO 2024.

Olanda va întâlni în sferturi Turcia, care a învins aseară în ultimul meci din optimi Austria, cu 2 la 1.

Sferturile de finală Euro 2024 se vor disputa vineri, 5 iulie și sâmbătă, 6 iulie: Spania – Germania, Franța – Portugalia, Olanda – Turcia și Elveția – Anglia.

Sursa foto: Inquam Photos / Alex Nicodim

Citește și: EURO 2024. Reacțiile suporterilor după ce România a părăsit campionatul: „Bravo, băieți! Suntem mândri, bravo!” / „Îi felicit pentru că au ajuns până aici” | AUDIO | VIDEO