Profilul pacientului infectat cu coronavirus s-a schimba, atrage atenția – la Europa FM – managerul Spitalului de Boli Infecțioase Iași.

Acum, foarte puţini au forme asimptomatice sau uşoare de boală, la spital ajungând pacienți care încă de la început forme moderate.

În plus, au apărut cazuri de îmbolnăvire la toate vârstele, dovedindu-se că în evoluția bolii nu atât anii contează cât factorii de risc, ca obezitatea, diabetul sau insuficiența renală.

“Dacă până în urmă cu două săptămâni aveam proporții relativ egale, ușoare cu asimptomatice, și pe partea cealaltă formele medii, în ultima săptămână am constatat că majoritatea pacienților au forme medii. Adică au simptome care supără. Începând cu febră, apoi dureri articulare, dureri musculare, chiar jenă respiratorie încă de la internare. Atrag atenția asupra acestui lucru, fiindcă dintre formele medii, un număr de 5% din cazuri, pe un anumit teren de risc, pot evolua către forme severe”, a explicat Carmen Dorobăț, în emisiunea Piața Victoriei.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Medicul spune că noul coronavirus nu este încă suficient de bine cunoscut, așa că nimeni nu poate spune care va fi evoluţia acestei infecţii.

În cazul celor care s-au vindecat, dar la o nouă testare virusul a reapărut, Carmen Dorobăț spune că nu e vorba de o reinfectare, ci de rămânerea virusului în stare latentă în organism.

“Călcăm încă pe un teren nesigur. Există astfel de cazuri, cu persoane care au avut două teste negative, adică vindecare, și ulterior s-au pozitivat. Probabil că este vorba de o redeșteptare a virusului, nu despre o reinfecție. Deci nu o repătrundere a virusului în organism, ci înseamnă că el a rămas uneva cantonat în corp și în anumite condiții se re deșteaptă. Din bolile infecțioase știm că odată trecut printr-o astfel de boală contagioasă apar anticorpi, care ne protejează. Dar nu în toate cazurile. De exemplu, infecția cu virus herpetic. Sau virusul HIV”, ne-a spus medicul.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.