Două eleve au fost lovite, joi, în Capitală de o maşină ce a fost implicată într-un accident cu alte două autoturisme pe Șoseaua Vitan Bârzeşti, potrivit Agerpres.

Accidentul a avut loc în  jurul orei 07:50.

„După efectuarea cercetării la fața locului, s-a constatat faptul că, un bărbat în vârstă de 70 de ani, care se deplasa cu autovehiculul pe șoseaua Vitan-Bârzești, dinspre Pod Vitan catre Șoseaua Olteniței, ajuns în dreptul sediului INML, ar fi efectuat virajul la stânga, moment în care a intrat în coliziune cu alte două autovehicule care circulau din sens opus.
În urma impactului, unul dintre autovehiculele care circula din sens opus a patruns pe trouar, a lovit un panou publicitar si s-a răsturnat pe lateral, lovind și doi pietoni, care se aflau pe trotuar. ”
, a transmis Brigada Rutieră într-un comunicat.

Biroul de presă al Brigăzii Rutiere din Capitală anunță că cele două victime sunt adolescente, în vârstă de 15 ani, acestea fiind transportate la Spitalul ”M.S. Curie” pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Unul dintre șoferii implicați în accidentul rutier a consumat droguri, potrivit poliției, care inițial anunțase că era chiar cel care le-a rănit pe fete.

Potrivit TVR, una dintre fete s-ar afla în stare gravă.

În urma accidentului, traficul rutier este restricţionat şi se circulă pe o singură bandă, pe sensul către Splaiul Unirii, mai transmite Biroul de presă al Brigăzii Rutiere din București.

„Conducătorii autovehiculelor implicate în accident au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind zero. De asemenea, conducătorul unui autovehiculul în vârstă de 36 de ani a fost testat și cu aparatul Drugtest, rezultatul indicând prezența în organism a substanțelor psihoactive. Acesta a fost condus la INML în vederea recoltării de mostre biologice”, a transmis Brigada Rutieră a Capitalei.

Citește și: Circulația rutieră din zona Pieței Unirii din Capitală a fost restricționată. Primăria Sectorului 4 anunță că a descoperit tasări ale sistemului rutier

Foto: infotraficromania