Vineri și sâmbătă, pe 7 și 8 februarie, la Circul Metropolitan din București, World Arts Production prezintă publicului producția artistică “Disney in Concert – Magical Music from the Movies”, pusă în scenă într-o nouă abordare, în care atât copiii, cât și părinții vor putea evada într-o lume fantastică și plină de surprize.

Spectatorii se vor putea bucura în acest weekend la Circul Metropolitan de coloanele sonore ale unor filme emblematice pentru generații întregi – Lion King, Mary Poppins, Aladdin, Frozen, Cartea Junglei, Frumoasa si bestia, Cocosatul de la Notre Dame, Piratii din Caraibe si Mica Sirena, transpuse într-o regie aparte, care include efecte speciale, zboruri, lumini performante și proiecții inedite.

Astfel, Disney in Concert – Magical Music From The Movies va aduce în capitală minunata sonoritate a copilăriei interpretată de una dintre cele mai de succes orchestre ale capitalei, Orchestra Simfonică București dirijată de Alexandru Ilie și întregită cu imagini din filmele consacrate.

Acestea vor fi prezentate la dimensiuni impresionante, de sute de metri, însoțite de efecte speciale spectaculoase, produse de peste 80 de dispozitive performante și un ecran de proiecție de 360 de grade.
Bilete pot fi gasite în rețeaua bilete.ro.

Mai multe informații găsiți atașat și pe www.worldartsproduction.ro, dar și pe https://www.facebook.com/WorldArtsProduction.

Eveniment susținut de Europa FM.