Administraţia Naţională a Penitenciarelor a anunţat, miercuri, că directorul adjunct al Penitenciarului Jilava a fost demis, în urma constatării unor deficienţe.

”Ca urmare a aspectelor constatate cu ocazia verificărilor întreprinse în perioada 04-05.07.2020, pe linia respectării, potrivit competenţelor, a prevederilor cuprinse în Planul de măsuri pentru sistemul penitenciar, după încetarea stării de urgenţă, începând cu data prezentei, s-a dispus încetarea împuternicirii directorului adjunct pentru siguranţa deţinerii şi regim penitenciar din cadrul Penitenciarului Bucureşti Jilava”, a anunțat, miercuri, ANP.

Reprezentanţi ai Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor continuă verificările la nivelul acestei unităţi, în vederea identificării tuturor vulnerabilităţilor asociate actualului context.