Toți cei șapte medici de la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Bacău și-au dat astăzi demisiile, după ce doctorul care s-a ocupat de cazul studentului întors din China, suspectat că este infectat cu coronavirus, a fost amendat de DSP pentru că informația a ajuns mai întâi la presă și apoi la autorități.

Medicul a fost amendat de Direcția de Sănătate Publică Bacău cu 20.000 de lei.

„Demisiile sunt scrise de toți medicii din UPU, sperăm să găsim înțelegere, avem dialog cu dânșii încontinuu, chiar de aseară. Încercăm să nu supunem UPU unui blocaj complet, pentru că dacă medicii se hotărăresc în bloc să își dea demisia atunci pune în imposibilitate desfășurarea activității din Unitatea de Primiri Urgențe”, a declarat Adrian Popa, managerul Spitalului Județean Bacău.

„În dimineața aceasta (miercuri – n.r.), demisia a fost scrisă de toți medicii și parafată, nu a fost încă înregistrată, la rugămintea noastră de a încerca o conciliere și un dialog, pentru că în momentul în care este înregistrată ea practic intră într-un parcurs oarecum ireversibil”, a mai spus Adrian Popa.

Managerul susține că aceste cazuri trebuie raportate „de îndată ce sunt depistate”.

„Cazul a fost evaluat de medicul de urgență, împreună cu ceilalți medici de specialitate, după care a fost întocmit o adresă către DSP și transmisă către toate căile, de la fax, e-mail, până la WhatsApp. Presa a aflat mai repede, presa are libertatea ei, noi nu intervenim, din punctul nostru de vedere, ne-a intersat parcursul și evoluția cazului medical”, a mai explicat acesta.

Directorul medical al Spitalului Județean Bacău, Ioana Dinu a precizat că în momentul de față activitatea în UPU se desfășoară normal.

„Medicul care a fost amendat și care azi dimineață și-a depus demisia este la serviciu, își desfășoară activitatea, consultă pacienți. Demisia, dacă domnul doctor nu se va răzgândi, își va urma parcursul legal, dar în momentul ăsta activitatea în UPU este funcțională, pacienții sunt văzuți, sunt investigați”, a explicat Ioana Dinu.

Aceasta crede că doctorul ar fi trebuit felicitat, nu amendat.

„Domnul doctor nu a avut de instrumentat doar acest caz, care și din punct de vedere epidemiologic și din punct de vedere al impactului care este la acest moment, este destul de dificil. Ar trebui, din punctul meu de vedere, medicul și toate cadrele medicale felicitate pentru cum au manageriat acest caz. Am avut avizul de la București, lucrurile s-au desfășurat bine, pacientul a fost trimis”, a mai declarat Ioana Dinu.

Conducerea Spitalului Județean Bacău a decis să conteste amenda dată de Direcția de Sănătate Publică.