Guvernul a stabilit regulile care trebuie respectate, de la 1 iunie, de cei care practică sporturi de echipă în aer liber, precum și de sportivii profesioniști care se antrenează în spații închise.

Astfel, sportivii care se antrenează în exterior nu vor putea ieși la încălzire în același timp, iar stafful tehnic și jucătorii de rezervă vor purta măști pe întreaga durată a partidei.

Conferintele de presă după meciuri nu vor mai avea loc, arată normele publicate în Monitorul Oficial. Aceleași norme spun că nu sunt recomandate ședințele tehnico-tactice. Acestea ar trebui să aibă loc înaintea de sosirea la stadion sau chiar pe terenul de joc.

Echipele trebuie să ajungă pe stadion la ore diferite. Este obligatoriu ca băuturile folosite de jucători și staff să fie puse în sticle personalizate.

Intrarea pe teren a jucătorilor se va face fără copii însoțitori și fără mascote.

Nu se vor face poze de grup, iar sportivii trebuie sa evite strangerile de mână. Mingile folosite atât pentru joc cât și încălzire vor fi dezinfectate.

De asemenea, Guvernul a stabilit si regulile care vor trebui respectate de către administratorii sălilor de sport și de sportivii profesioniști, care vor putea reîncepe antrenamentele de la 1 iunie.

Astfel, accesul în sală se va face doar în baza unei programări prealabile. Trebuie să existe o triere a sportivilor care ajung la sală, nu va fi permis accesul celor care prezintă semne de infecție respiratorie. În sală, trebuie sa existe o distanță de cel putin 2 metri între două persoane.

Aparatele sportive vor fi dezinfectate înainte și după fiecare utilizator. Se interzice folosirea în comun a dușurilor, saunei și a altor zone cu risc ridicat de transmitere a virusului.

Tot de la 1 iunie, se redeschid bazinele închise și în aer liber pentru a le permite sportivilor de performanță reluarea antrenamentelor. Printre masurile prevăzute de autorități în aceste cazuri: triaj epidemiologic la intrarea în baza sportive, iar pe un culoar de înot va fi permis accesul unui singur sportive. De asemenea, se recomandă instalarea de separatoare între dușuri, în cazul în care distanța dintre ele este mai mică de 2 metri.