ACTUALIZARE:Rețeaua Electrică de Transport din România a fost readusă la condițiile normale de funcționare în jurul orei 16.00, toți consumatorii afectați fiind realimentați în jurul orei 16.45.

Cauzele și condițiile în care s-a produs acest incident urmează să fie analizate și identificate la nivelul Asociației Operatorilor de Transport și Sistem din Europa – ENTSO-E”, precizează Transelectrica, prin intermediul unui comunicat transmis Europa FM.

O pană de curent a afectat vineri mai multe localități din nord-vestul României.

„Este vorba despre o avarie de sistem pe interconexiuni. Deocamdată nu ştim exact cauzele, dar le vom analiza. Este o problemă zonală, în nord-vestul ţării. Alimentarea cu energie a fost restabilită aproape în totalitate în acest moment”, au precizat responsabilii Transelectrica pentru Agerpres.

Reprezentanții Transelectrica au precizat că vor reveni cu un comunicat de presă de îndată ce vor avea informaţii suplimentare.

Printre cei afectați se numără și Combinatul Azomureş, care a anunţat că un nor de culoare brun-roşcat a fost degajat în zona platformei din cauza opririi de urgenţă a unor instalaţii, în urma unei avarii din sistemul naţional de transport al energiei electrice.

„Avaria din sistemul naţional de transport al energiei electrice a determinat oprirea mai multor instalaţii de pe platformă. Oprirea s-a desfăşurat în condiţii de siguranţă. (…) O întrerupere neaşteptată a energiei electrice din sursă externă a determinat oprirea/punerea în siguranţă a instalaţiilor de pe platforma Azomureş.

Drept urmare, în zona platformei poate fi observat un nor de culoare brun/roşcat, cauzat de oprirea uneia dintre instalaţiile de producere a acidului azotic”, a transmis Azomureş, pe Facebook.

Reţeaua de transport al energiei din România
este legată de cea europeană prin reţeaua din Ungaria.