Dan Tudorache anunță că s-a autosuspendat din Partidul Social Democrat, după acțiunea pornită de DNA. Daniel Tudorache se află pe poziția a doua, după medicul Alexandru Rafila, pe lista PSD București la Camera Deputaţilor, la alegerile parlamentare din 6 decembrie.

”În lumina evenimentelor recente, am luat decizia de a mă suspenda din PSD. Sunt nevinovat și sper ca Justiția să facă lumină cât mai repede în acest dosar.
Nu doresc să pun în pericol șansele reale de câștigare a alegerilor parlamentare, pe care le are partidul al cărui membru sunt de peste 20 de ani și în slujba căruia mi-am pus toată activitatea politică.
Până la sfârșitul anului, atribuțiile de președinte PSD Sector 1 vor fi preluate de președintele executiv”, anunță Dan Tudorache, prin intermediul unui mesaj pe Facebook.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de Dan Tudorache, la data faptelor primar, anterior deputat, viceprimar al Primăriei Sectorului 1 Bucureşti, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de complicitate la trafic de influenţă şi spălare a banilor.

Într-un alt mesaj pe Facebook, publicat sâmbătă dimineață, fostul edil al Sectorului 1 din București a reacționat, considerând că este o coincidență prea mare începerea acum a acțiunii procurorilor, înaintea alegerilor parlamentare.

”Indiferent cât de neplăcut este acest subiect, am promis că vă voi ține la curent cu mersul anchetei.
Aseară am fost convocat la DNA, unde am zăbovit mai mult de 12 ore, cerându-mi-se explicații pentru presupuse fapte din urmă cu mai mult de 12 ani.
Nu m-am prevalat de dreptul la tăcere, pentru că, așa cum am spus, NU AM NIMIC DE ASCUNS.

Am încredere în Justiție și voi contribui activ la aflarea adevărului.

Totusi, nu pot să nu mă întreb: oare ce reclamă atâta urgență, în cazul unor presupuse fapte din 2008??? Acum, cu 2 săptămâni înainte de alegerile parlamentare!
Cu toate acestea, refuz să intru pe tărâmul speculațiilor, deși tentația este foarte mare…”, a comentat Dan Tudorache, într-o postare pe Facebook, în urmă cu puțin timp.

Până la sfârşitul anului, atribuţiile de preşedinte al PSD Sector 1 vor fi preluate de preşedintele executiv.