Dâmbovița ar putea deveni al doilea județ în care masca de protecție ar urma să fie obligatorie în mai multe spații deschise. Măsura va fi discutată mâine, în ședința Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Dâmboviţa, iar dacă va fi adoptată, măsura va intra în vigoare din data de 30 iulie.

Prefectul de Dâmboviţa, Aurelian Popa, propune obligativitatea purtării măştii în spaţiile deschise din pieţele, târgurile şi oboarele din judeţ.

„Luând în considerare faptul că situaţia epidemiologică din judeţul Dâmboviţa, generată de coronavirusul SARS-CoV-2, care a dus la înregistrarea unui număr extrem de mare de cazuri, fiind un risc epidemiologic ridicat, în circumstanţe de nerespectare a măsurilor legale în vigoare, prefectul judeţului Dâmboviţa a supus dezbaterii astăzi (…) un proiect de hotărâre a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Dâmboviţa prin care se propune extinderea obligativităţii purtării măştii şi în spaţiile publice deschise în care sunt organizate pieţe, târguri sau oboare”, potrivit unui comunicat de presă.

Documentul va fi discutat în ședința de miercuri a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Dâmboviţa.

„Precizăm că, până la acest moment, măsura de închidere a pieţelor sau a târgurilor este un scenariu de lucru asupra căruia Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Dâmboviţa urmează să se pronunţe după ce vor fi analizate rezultatele primelor măsuri, acestea fiind luate gradual”, mai precizează Prefectura Dâmboviţa.