Un cutremur de suprafaţă cu magnitudinea 3,3 s-a produs în noaptea de duminică spre luni, la ora 2 și 51 de minute, în judeţul Galaţi, la o adâncime de 17 kilometri, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului.

Seismul a avut loc în apropierea oraşelor Galaţi (45 km nord-vest), Brăila (60 km nord), Bacău (106 km sud-est), Iaşi (155 km sud), Ploieşti (159 km nord-est), Braşov (162 km est), Chişinău (164 km sud-vest), Constanţa (191 km nord-vest) şi Bucureşti (193 km nord-est).

De la începutul lunii ianuarie, în România s-au produs 16 cutremure cu magnitudini cuprinse între 2 şi 4 pe scara Richter, notează Agerpres.

În 2020, cel mai puternic seism s-a produs în data de 31 ianuarie, în judeţul Vrancea, la o adâncime de 121 de kilometri, şi a avut o magnitudine de 5,2 pe Richter, fiind resimţit şi la Bucureşti.