Johanna Konta a completat, luni seară, tabloul sferturilor de finală la Wimbledon 2019, obţinând o victorie în faţa Petrei Kvitova, scor 4-6, 6-2, 6-4, pe terenul Central.

Serena Williams rămane singura sportivă cu finală disputată la Londra în cursa pentru trofeul celui de-al treilea Grand Slam al anului.

Alison Riske, Karolina Muchova şi Shuai Zhang vor juca în premieră un sfert de finală pe iarba de la All England Club. Victoria Muchovei în faţa Pliskovei, care a închis totodată calculele pentru şefia WTA, este cu atât mai surprinzătoare cu cât cehoaica în vârstă de 22 de ani este la prima sa apariţie pe tabloul principal la Wimbledon, notează Mediafax.

În ceea ce ar putea fi ultima sa prezenţă a carierei la Wimbledon, Strycova (33 de ani) a acces pentru a doua oară în carieră într-un sfert de finală în turneele de Mare Şlem, la cinci anin de la precedentul, tot la Londra, sperând că de această dată va face, în sfârşit, pasul spre careul de aşi.

Simona Halep a trecut în optimi de Cori Gauff, în două seturi. Va juca împotriva lui Shuai Zhang.

Iată tabloul complet al sferturilor, în proba feminină:

Alison Riske – Serena Williams (#11)
Barbora Strycova – Johanna Konta (#19)
Elina Svitolina (#8) – Karolina Muchova
Simona Halep (#7) – Shuai Zhang