Asociația Elevilor din Constanța susține că măsurile Executivului nu rezolvă problema transportului elevilor, ci o amână cu încă un an.

Totodată, decontarea navetei elevilor este în continuare blocată – sunt de părere elevii.

Consiliile județene au obligația de a începe procedura de încheiere a contractelor de servicii publice cu operatorii de transport până la 31 decembrie 2020.

Între timp, licențele operatorilor sunt prelungite – se arată în proiectul Guvernului.

Asociația Elevilor din Constanța susține că astfel este amânată pentru încă un an rezolvarea problemei transportului elevilor și al categoriilor dezavantajate, neexistând posibilitatea de a impune firmelor de transport obligația de a da reduceri sau de a practica toate traseele dintr-un județ.

Elevii vin și cu o propunere: atribuirea de urgență a contractelor de servicii publice. Astfel, consiliile județene ar putea acorda reduceri și asigura transportul pe toate rutele.

Reprezentanții elevilor mai cer modificarea Legii educației naționale, prin eliminărea tarifelor maximale pe care transportatorii sunt obligați să le respecte pentru abonamentele elevilor.

În ceea ce privește acordarea reducerilor pentru elevi la transportul județean, Legea educației se contrazice – sunt de părere reprezentanții Asociației.

Un articol sugerează că elevii ar trebui să își cumpere abonamentele la preț deja redus, transportatorii fiind retribuiți, în timp ce altul sugerează că elevii ar trebui să își cumpere abonamentele integral, iar ulterior să le deconteze la unitățile de învățământ, din bugetul local.