Cristiano Ronaldo este cel mai bine plătit sportiv din lume, la reclamele pe rețelele de socializare.

Un milion de dolari încasează Cristiano Ronaldo pentru fiecare postare în care promovează un produs comercial.

Site-ul american “Hopper”, care analizează rețeaua “Instagram”, a făcut un top al celebrităților cele mai bine plătite pentru reclame on-line.

Astfel, atacantul lui Juventus Torino îi depășește considerabil pe alti 3 fotbaliști: brazilianul Neymar primește 720.000 de dolari per postare, iar argentinianul Lionel Messi se mulțumește cu “doar” 650.000 de dolari.

Baschetbalistului american LeBron James îi intră în cont 270.000 de dolari pentru un promo, fiind depășit de fostul fotbalist englez David Beckham cu aproape 100.000.

Practic, la nivel mondial, Cristiano Ronaldo este devansat doar de topmodelul Kylie Jenner și de cântăreața Ariana Grande.

Golgeterul Ligii Campionilor face reclame în special la produse cosmetice, suplimente nutritive și lenjerie intimă.