Volumul creditelor ipotecare noi în lei acordate de bănci în septembrie este cu aproape 4% mai mare în comparație cu septembrie anul trecut.

Specialiștii spun că acest lucru se datorează programului ”Noua Casă”, dar atrag atenție că există riscul ca unele credite să nu fie onorate.

Creditele ipotecare au devenit soluţia cea mai folosită pentru a finanţa achiziţia unei locuinţe. Cum se explică această creștere: lansarea programului ”Noua Casă” în luna august, spune analistul economic, Adrian Negrescu.

Sunt și alți factori, mai spun specialiștii.

„Românii au strâns mai mulți bani deoparte și acum încearcă să facă investiții profitabile, în condițiile în care piața de acțiuni, știm foarte bine, trece rintr-o fluctuație masivă. (…) Investiția imobiliară rămâne, într-adevăr, cea mai importantă soluție pentru a ține banii departe de provocările crizei”, susține Adrian Negrescu.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Totuși, există riscul ca aceste credite să nu poată fi înapoiate.

„Problema este că aceste credite pe termen mediu și lung trebuie onorate și asta rămâne de văzut în ce măsură economia va crește în perioada următoare astfel încât să evităm un val de involvențe, de falimente”, a precizat analistul economic.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

În luna septembrie, băncile au acordat credite ipotecare în valoarea totală de aproximativ 1,3 miliarde de lei. Este a doilea cel mai ridicat nivel din primele nouă luni din  acest an.