Autoritățile anunță că bilanțul deceselor de COVID-19 pe teritoriul României urcă la 92.

Ultimele două decese, o femeie și un bărbat din București, de 70, respectiv 78 de ani, ambii cu alte afecțiuni medicale.

Comunicatul autorităților:

Deces 91 – Bărbat, 70 ani, din municipiul Bucuresti. Internat în data de 29.03.2020 la Spitalul Universitar de Urgență Bucuresti pe secția de Nefrologie pentru dializă, pacientul fiind dializat cronic. Pacientul este transferat în data de 30.03.2020 la spitalul Victor Babeș, însă decedează în salvare.

Deces 92 – Femeie, 78 ani din municipiul București. Internată în data de 18.03.2020 pe secția orotopedie a Spitalul Universitar de Urgență București pentru o fractura trohanteriană. Deces 31.03.2020. Antecedente personale patologice: boală cardiovasculara, diabet, boala neuro musculară, boală pulmonară cronică.

Anterior, au fost raportate patru decese. Printre acestea, se numără un bărbat care a stat în spital opt zile, la Bistrița, a fost externat și a murit acasă la o zi după externare.

Acesta a fost internat din 22 martie la SJU Bistrița, având mai multe probleme medicale. Probele pentru coronavirus i s-au recoltat în 24 martie, iar în 30 a fost externat, înainte de a primi rezultatele.

Confirmarea a venit în 31 martie, iar bărbatul a murit marți acasă.

Deces cu numărul 88 este al unul bărbat de 72 ani din Suceava. Bărbatul era internat în SJU Suceava din 14 martie, rezultatul pozitiv a venut pe 31 martie, zi în care a și murit. Ca afecțiuni asociate acesta avea afecțiuni cardiace și BPOC.

Deși cu domiciliul în Botoșani, decesul a fost atribuit județului Suceava întrucât expunerea este în acest județ.

De asemenea, a murit o femeie de 66 ani din București, internată la 24 martie în SCU „Bagdasar-Arseni” pentru lipotimie cu traumatism minor.

La 25 martie a fost transferată la Spitalul de Boli Infecțioase „Victor Babeș”, testul pozitiv a venit la 28 martie, iar o zi după aceea a murit.

Femeia suferea și de o boală cardiovasculară, HTA și schizofrenie.

Deces numărul 90 este al unei femei de 77 ani din județul Covasna.

Aceasta era internată în SJU Sfântu Gheorghe din 18 martie. A fost confirmată la 28 martie cu Covid-19 și a murit în 30 martie.

Femeia avea mielită cervicală și tetraplegie.

Un bărbat din București a murit în salvare, în timp ce era dus de la Spitalul Universitar la „Victor Babeș”.

Este vorba despre un bărbat de 70 ani din București.

Bărbatul a fost internat în 29 martie la nefrologia Spitalului Universitar de Urgență București pentru dializă. I-au fost făcute analizele pentru coronavirus și au rezultat pozitive în 30 martie.

Pacientul a fost transferat în aceeași zi la Spitalul „Victor Babeș”, însă a murit în salvare.

O femeia, de 78 de ani, tot din Capitală, a fost internată în 18 martie pe secția orotopedie a Spitalul Universitar de Urgență București pentru o fractură trohanteriană, infecția cu noul Covid-19 s-a confirmat în 29 martie și a fost dusă la Spitalul Colentina.

A murit aici două zile mai târziu. Femeia avea boală cardiovasculară, diabet, boală neuro musculară și boală pulmonară cronică.