Un copac împodobit cu slănină, cârnați și batoane de salam din carne de porc de Mangalița, a fost prezentat astăzi la Cluj, la festivalul „SlanăFest”.

Acesta este realizat de un expert în carmangerie din Miercurea Ciuc, supranumit „Regele Ciolanului”.

Kovacs Mihaly, din Sfântu Gheorghe, cu o experiență în domeniul carmangeriei de 43 de ani, a declarat că a împodobit un copac cu slănină și cârnați din carne de porc de Mangalița, pentru a atrage atenția vizitatorilor festivalului asupra standului său.

„Am venit și cu slănină iberică, făcută la saramură. Slănina se ține în saramură 7-15 zile și este afumată cu rumeguș de fag. Avem mai multe tipuri de cârnați și salam din carne de porc de Mangalița, picante sau nepicante, sau piept de rață și antricot de vită afumate. Avem și salam la metru cu piper verde. Am împodobit și un copac cu slănină și cârnați, ca să atragem atenția vizitatorilor”, a spus Kovacs.

Un alt producător de slănină din Sibiu, Dan Limbășan, prezent prima dată la SlanăFest, a explicat că slănina cu cât este mai groasă, cu atât este mai fragedă și mai gustoasă, dacă este ținută corespunzător în sare și afumată.

„Am venit cu produse din porc Mangalița, cu șase categorii de slănină – afumată, cu boia dulce, gușă fiartă în zeamă de varză, usturoi și foi de dafin, dar și cu ciolan și ceafă afumată. Secretul unei slănini de calitate este de a păstra o rețetă din secolul trecut. Slănina trebuie ținută în sare, câteva săptămâni, după care se pune la zvântat și afumată cu lemn de fag. După care se maturează într-o cameră răcoroasă”, a explicat acesta.

Radu Zărnescu, co-organizator al „SlanăFest”, a declarat, la rândul său, că la SlanăFest sunt prezenți un număr de 23 de expozanți.

„SlanăFest” are loc până duminică, urmând să aibă loc concursuri pentru produsele din carne și pentru slănină.