Dan Bartha este cel care s-a ocupat de organizarea evenimentelor în aer liber la Festivalul de Teatru de la Sibiu. Și nu au fost puține evenimente, aproape 150, iar provocările au fost pe măsură.

”A fost foarte greu să ne imaginăm cum va fi acest an, pentru că totul se putea schimba de la o lună la alta, de la o zi la alta. (…) Era foarte greu să încercăm să înțelegem modul în care companiile (teatrale) vor putea ajunge în România, pentru că știți bine situația cu țările roșii, cu carantinarea. Noroc că am avut parte de oameni care au înțeles situația și ne-au susținut”, a spus Dan bartha.

Dan Bartha a dezvăluit pentru Europa FM și cum selecționează artiștii invitați la FITS, care au prezentat o serie de spectacole excepționale.

”Experiența anilor anteriori ne-a ajutat să înțelegem modul în care publicul înțelege acest gen de spectacole și modul în care participă. (…) Am încercat să selecționăm din cât mai multe țări, spectacole diverse. Fiind o instituție publică, nu prea avem cum să călătorim foarte mult, (…) atunci apelăm la partenerii noștri, apelăm la boardul artistic al festivalului. Eu sunt abonat la tot ce înseamnă news-letter-e, informare, la festivaluri mă uit pe video, toate site-urile le caut, și încerc să-mi imaginez cum ar arăta anumite spectacole în spațiile pe care le avem în Sibiu.”

De asemenea, Dan Bartha spune cum este perceput teatrul de stradă în România, spre deosebire de țările occidentale, unde astfel de manifestări sunt o tradiție.

”Din păcate, teatrul de stradă nu a fost susținut și nu e susținut, trebuie niște politici culturale foarte bine puse la punct. E păcat, pentru că, în România, teatrul indoors e foarte cunoscut și ar fi păcat să nu dezvoltăm și partea de teatru de stradă.”

Un efect pozitiv este faptul că oamenii care asistă la spectacolele de teatru stradale vin în număr tot mai mare la reprezentațiile din interiorul teatrelor.

”Asta ne dă curaj să continuăm și să mergem în cât mai multe zone, spații neconvenționale, zone din jurul Sibiului, avem și anul acesta în program Sibiel, Săliște, Ocna Sibiului. Asta încercăm să facem, să ducem festivalul spre cât mai mulți oameni și în cât mai multe zone posibile din țară.”

Un lucru important este accesul tinerilor la teatrul de stradă.

”Fenomenul poate fi extins și cred că se poate pune mai mult accent pe colaborarea cu tinerii și nu numai în festival, ar fi bine să dezvoltăm, prin programe mai ample pe toată durata anului. Eu cred că acesta ar fi marele câștig al festivalului”.

Dan Bartha este optimist și pentru ediția de anul viitor.

”Viața nu poate rămâne pe loc și cred că arta va fi cea care va da putere oamenilor și încredere și speranță. Noi asta trebuie să facem, să dăm oamenilor încredere și bucuria de a ști că vom putea trece peste toate împreună”.


EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Interviu realizat de Anca Grădinaru