Președintele României, Klaus Iohannis, a invitat, la Palatul Cotroceni, președinții partidelor parlamentare, pentru consultări în vederea desemnării candidatului pentru funcția de prim-ministru, a transmis Administrația Prezidențială.

Consultările vor avea loc luni, 14 decembrie a.c., după următorul program:
• Ora 11:00 – Partidul Social Democrat (PSD);
• Ora 12:00 – Partidul Național Liberal (PNL);
• Ora 13:00 – Alianța USR-PLUS;
• Ora 14:00 – Alianța pentru Unirea Românilor (AUR);
• Ora 15:00 – Uniunea Democrată a Maghiarilor din România (UDMR);
• Ora 16:00 – Minorități naționale reprezentate în Parlament.

De cealaltă parte, social democraţii spun că întâlnirea de joi dimineaţă a liderilor politici cu preşedintele este neconstituţională. Marcel Ciolacu, la Antena 3:

„Aici vorbim de o gașcă a perdanților, girată în acest moment de Iohannis. Au început negocieri înaintea negocierilor, ceea ce este total nepermis, (…) din acest moment se încalcă Constituția grav.”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Tot la Antena 3, președintele Alianței pentru Unirea Românilor, George Simion, declară că sunt şanse puţine ca Florin Câțu va fi desemnat în final premier.

„Mi se pare o cacealma această propunere a lui Florin Cîțu, cu siguranță e folosită doar pentru tratativele dintre partidele domnului Iohannis, pentru a acapara mai multe ministere și așteptăm să vedem care este și propunerea adevărată.”