România nu este afectată în urma accidentului nuclear produs în Rusia, la finalul săptămânii trecute.

Directorul Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţii Nucelare, Rodin TRAICU, a declarat pentru Europa FM, că se fac monitorizări zilnice, încă de joia trecută, şi că nu s-a înregistrat nici o depăşire a radioactivităţii, la nici unul dintre indicatorii urmăriţi.

Nici în aer, nici în sol şi nici în apă.

„Dat fiind valorile constante şi foarte mici, monitorizările care se fac din oră în oră şi se raportează la 24 de ore, pe fiecare staţie în parte, li-au păstrat ritmicitatea. Dacă vom constata depăşiri ale valorilor de referinţă, vom face un program de monitorizări  suplimentare, inclusiv monitorizări cu laboratoarele specifice de la Institutul de  Fizică Nucleară de la Măgurele şi la Institutul de Cercetări Nucleare de la Piteşti” – a declarat Rodin Traicu.


EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.
Post Views: 533